Evenimente


Conducerea UGSR a fost validată definitiv de instanţele judecătoreşti!

postat 30 mai 2016, 02:37 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 18 nov. 2016, 03:49 ]

UPDATE. Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul formulat prin contestaţia în anulare depusă de către Federaţia din Industria Alimentară prin preşedinte, Dragoş Frumosu, împotriva Sentinţei nr. 399 din 27.05. 2016 .Hotărârea este definitivă: http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=200000000337745&id_inst=2

Pe această cale, Biroul Executiv face un apel către toate organizaţiile sindicale să dea dovadă de unitate şi să se solidarizeze cu demersurile UGSR în vederea reconstruirii unei mişcări sindicale autentice în România. Totodată, conducerea UGSR solicită instituţiilor abilitate ale statului să definitiveze cu celeritate plângerile penale depuse de către confederaţie împotriva acţiunilor  fostei conduceri.   

Marin Iancu, Preşedinte UGSR
 


După doi ani de procese, instanţa a validat  noua conducere a Uniunii Generale a Sindicatelor din România-UGSR. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este definitivă!

Congresul Uniunii Generale a Sindicatelor din România – UGSR, convocat în sesiune extraordinară în data de 19 iulie 2014 la Bucureşti, a ales o nouă conducere, votând, totodată, strategia relansării confederaţiei, pentru a redeveni o forţă în peisajul mişcării sindicale româneşti.

Cei peste 100 de delegaţi prezenţi au votat, cu unanimitate, revocarea din funcţie a membrilor fostei conduceri (vezi aici Rezoluţia), acuzaţi că au sprijinit atacurile  unor grupuri de interese asupra patrimoniului confederaţiei, prin înstrăinarea frauduloasă către un investitor privat, a clădirii de patrimoniu naţional aflată în Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti.

Congresul a abrobat și adoptat obiectivele noii echipe de conducere pe următorii patru ani, cerând, totodată, actualei clase politice, să modifice în regim de urgenţă legislaţia muncii, care este cea mai restrictivă din Uniunea Europeană. Salariații au nevoie de o protecție reală. Ei trebuie să beneficieze de normele europene și să fie   reprezentaţi şi apăraţi de organizaţii sindicale puternice  (vezi aici Rezoluţia).

Pentru o perioadă de patru ani, a fost aleasă următoarea conducere:

- Marin Iancu, Preşedinte,

- Cristinel  Godinac – Prim vicepresedinte,

- Leonard Păduret, Vicepresedinte,

- Marin Constantin, Vicepresedinte,

- Aurel Mihut, Vicepresedinte,

- Ion Moraru, Vicepresedinte,

- Adrian Itu, Vicepreşedinte,

- Gheorghe Stoian, Vicepresedinte,

- Maria Paraschiv, Vicepresedinte,

- Ilie Gorgan, Vicepresedinte,

- Emil Păscuţ, Secretar general,

- Adrian Valentin Moise, Secretar general adjunct,

- Florea Lazăr, Secretar executiv,

- Adrian Bujorică Nania, Secretar executiv,

- Gheorghe Curcă, Secretar executiv,

- Dumitru Munteanu, Secretar executiv,

Comisia de cenzori:

Ion Argeseanu, presedinte, Cristina Cretu, membru, Ana Marcu, membru.


„UGSR reprezintă o forţă care nu va capitula în faţa rechinilor imobiliari, în faţa celor care doresc să acapareze patrimoniul mişcării sindicale din România. Aşa cum UGSR a reuşit  să-şi facă curăţenie în propria casă, prin excluderea celor care au călcat în picioare principiile sindicalismului, tot aşa va reuşi să coaguleze în continuare mişcarea sindicală. România are nevoie de sindicate puternice, nu de confederaţii care au trădat interesele membrilor săi şi au transformat angajatul român în sclav aflat la cheremul angajatorilor. Practic, din acest moment, începe reconstrucţia UGSR, iar orice tentativă de folosire nejustificată de către persoane fizice sau juridice a însemnelor UGSR va fi deferită instituţiilor abilitate de lege!” – a declarat Marin Iancu, preşedintele  UGSR.

În acest proces, UGSR a fost reprezentată de avocat dr. Ştefan Naubauer.

Departament Comunicare UGSR                                                            Bucureşti, 30 mai 2016

Foto: Alex Tudor, AGERPRES 

 

Tribunalul Bucureşti a validat noua conducere a UGSR!

postat 19 nov. 2015, 09:15 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 19 nov. 2015, 09:26 ]

 Astăzi, 19 noiembrie 2015,  Tribunalul Bucuresti  a rejudecat procesul privind Congresul UGSR din 19 iulie 2014 (amănunte aici) şi alegerea noilor organe de conducere. Instanţa a constatat validitatea hotărârilor luate de către Congres, inclusiv revocarea fostului preşedinte, Ştefan Călinescu, precum  şi alegerea  noii conduceri: http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000651250&id_inst=3

Iată că, după multe lupte, adevărul a ieşit, în sfârşit, la iveală şi s-a făcut dreptate. În cazul în care se va face apel, acesta va fi doar o formalitate, deoarece instanţa nu va avea decât să confirme ceea ce a mai judecat o dată, când a trimis  spre rejudecare cauza la TMB.

În curând, UGSR va redeveni o confederaţie puternică în cadrul mişcării sindicale din România. Vă mulţumim încă o dată că aţi rămas alături de UGSR şi aţi avut încredere în lupta noastră comună!

Preşedinte UGSR,

Marin Iancu


Conducerea UGSR blocată şi agresată de mafia imobiliară!

postat 4 aug. 2014, 05:38 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 4 aug. 2014, 07:35 ]

Uniunea Generală a Sindicatelor din România protestează public faţă de blocarea activității confederației prin împiedicarea accesului în propriul sediu situat în Bucureşti, Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5, a membrilor Comitetului Executiv al UGSR de către  patronul de facto al societăților SC Casa Latină SRL și SC Zamorex LTD, Petrică Paraschiv (foto), societăţi care au închiriat în mod fraudulos, pentru o perioadă de 20 de ani, câteva spații din clădirea UGSR.

În dimineaţa zilei de 4 august 2014, preşedintele confederaţiei, Marin Iancu, împreună cu mai mulţi membri ai Comitetului Executiv şi ai Comsiei de Cenzori, s-au prezentat la sediul UGSR pentru a primi de la fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu, toate documentele contabile, precum şi gestiunea confederaţiei. În loc să predea, conform Rezoluţiilor Congresului UGSR ce a avut loc în 19 iulie 2014 (vezi aici) toate documentele solicitate, Ştefan Călinescu împreună cu consilierii săi Ioana Isbăşescu, Cosmin Călinescu şi Dan Stuparu au început să-i agreseze pe membrii conducerii. În ajutorul acestora a fost chemat şi patronul Petrică Paraschiv, care a proferat ameninţări şi injurii, agresându-i  fizic pe membrii conducerii UGSR. Acesta a chemat şi un echipaj de la 112, susţinând că are încheiat cu UGSR un contract de închiriere pentru întreaga cladire. Deşi atât conducerea UGSR cât şi poliţiştii prezenţi i-au cerut acel document, Petrică Paraschiv a continuat scandalul şi a refuzat să prezinte o dovadă din care să rezulte că are un contract încheiat în condiţii legale cu conducerea UGSR.

Nici accesul reprezenanţilor presei nu a fost permis, o echipă de la The Epoch Times fiind oprită la intrarea în clădire de către bodyguarzii patronului Paraschiv. Menţionăm că aceeaşi persoană a mai agresat în data de 8 iulie 2014 doi membri din conducerea  UGSR şi a ajutat la sigilarea ilegală și la schimbarea yalelor de la birourile în care îşi desfăşoară activitatea Preşedintele Executiv, vicepreşedinţii şi personalul angajat din Sediul Central al UGSR (vezi aici).

Faţă de aceste infracţiuni s-au depus deja mai multe plângeri penale. Pe această cale, UGSR solicită instituţiilor statului să trateze cu maximă importanţă aceste fapte penale care împiedică funcţionarea unei confederaţiii sindicale naţionale, precum şi să stopeze înstrăinarea frauduloasă a unei clădiri de patrimoniu (în care a funcţionat Senatul României în perioada interbelică), unor grupuri de interese din mafia imobiliară.

 

Uniunea Generală a Sindicatelor din România                               Bucureşti, 4 august 2014               

Marin Iancu, Preşedinte

UGSR face apel către mass-media să respingă intoxicările venite din partea celor excluşi de Congresul confederaţiei

postat 25 iul. 2014, 03:51 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 28 iul. 2014, 04:24 ]

Având în vedere faptul că mai multe redacţii au primit aşa-zise drepturi la replică având antetul confederaţiei, semnate de către fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu şi de aşa-zisul purtător de cuvânt Dragoş Frumosu, documente care nu purtau ştampila UGSR, Uniunea Generală a Sindicatelor din România face următoarele precizări:

1.     Potrivit hotărârii concretizate în Rezoluţia nr. 2 adoptată în unanimitate (vezi aici), de cei peste 100 de delegaţi ai Congresului UGSR, întrunit în sesiune extraordinară, în data de 19 iulie 2014, următoarele persoane, Ştefan Călinescu, ex-preşedinte, Dumitru Puiu Horea, ex-primvicepreşedinte, Dragoş Frumosu, ex-secretar general, precum şi consilierii Ioana Isbăşescu şi Cosmin Călinescu (fiul fostului președinte), au fost revocaţi din funcţii şi excluşi din confederaţia noastră. În consecinţă, aceştia nu mai au dreptul să folosească însemnele confederaţiei şi să se adreseze în numele membrilor UGSR. (vezi aici

2.       Afirmaţiile potrivit cărora “Congresul a fost nestatutar” sau că “a fost convocat de azi pe mâine”, că “nu s-a înstrăinat niciun patrimoniu”, că organizaţiile conduse de noul preşedinte al UGSR şi de noul primvicepreşedinte nu sunt afiliate la confederaţie, etc. sunt false, nu corespund realităţii şi nu urmăresc altceva decât să arunce în derizoriu  votul Congresului convocat prin voinţa membrilor afiliaţi. Pe site-ul organizaţiei, la adresa www.ugsr.ro, sunt publicate toate informaţiile din care rezultă modul în care a fost organizat acest eveniment, precum şi Rezoluţiile adoptate de cei peste 100 de delegaţi prezenţi.

3.     Conform prevederilor Legii  nr. 62/2011 a Dialogului Social, menţionăm că la UGSR nu pot să fie afiliate persoane fizice, aşa cum se susţine în aşa-zisul drept la replică, ci doar organizaţii. În acest sens, vă prezentăm în ataşament adresa semnată de preşedinta Tribunalului Municipiului Bucureşti, judecător Laura Andrei, prin care se confirmă componenţa conducerii UGSR anterior organizării Congresului. (vezi aici Adresa)

4.     De asemenea, pentru a demonta o altă dezinformare a grupului organizat care a fost schimbat de la conducerea UGSR, în ataşament vă prezentăm o adresă semnată de fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu, prin care se confirmă afilierea la organizaţie a Federaţiei Naţionale Solidaritatea a Pensionarilor din România, care a participat la congres și a cărei legitimitate este contestată  de conducerea demisă, cu scopul manipulării opiniei publice. În mod similar sunt afiliate şi celelalte organizaţii din componenţa UGSR.(vezi aici adresa)

5.      Motivele convocării Congresului UGSR, în sesiune extraordinară, sunt  următoarele:

-    Situaţia gravă în care se află confederaţia Uniunea Generală a Sindicatelor din România prin imposibilitatea de a funcţiona legal din cauza repetatelor refuzuri ale ex preşedintelui şi a apropriaţilor săi  de a convoca Biroul Executiv, Consiliul Naţional şi Congresul, aşa cum au solicitat, în mai multe rânduri, organizaţiile afiliate şi uniunile judeţene ale UGSR (în patru ani nu a fost convocată Comisia de Cenzori, nicio şedinţă de Consiliu Naţional şi doar cîteva şedinţe ale Biroului Executiv);

-  Refuzul grupului organizat format din Ştefan Călinescu, fost preşedinte, Cosmin Călinescu (fiul) şi Ioana Isbăşescu, consilieri ai preşedintelui, Dumitru Puiu Horea, fost Primvicepreşedinte şi Dragoş Frumosu, fost Secretar General, de a justifica cheltuirea din fondurile confederaţiei a peste un sfert de million de euro;

-  Înstrăinarea şi închirierea frauduloasă pe termen de 20 de ani a Sediului Central al UGSR din Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti unor firme private, fără acordul organelor de conducere UGSR;

-  Derularea şi cheltuirea ilegală a unor fonduri pe o altă entitate (organizație) care poartă numele UGSR şi care nu a fost recunoscută de către instanţele din România;

-  Suspiciunea săvârşirii unor fapte penale, - fals, uz de fals, evaziune fiscală, furt, abuz în funcţie etc., precum şi constatarea adoptarii unor decizii ilegale de către acelaşi grup organizat (vezi aici Raportul);

-   Dezafilierea unor organizaţii de la UGSR din cauza stilului dictatorial prin care a fost condusă confederaţia de către acest grup organizat.

Având în vedere aceste considerente, pentru ca opinia publică să fie corect informată, vă rugăm să publicaţi şi punctul oficial de vedere al Uniunii Generale a Sindicatelor din România UGSR, aşa cum rezultă şi din documentele adoptate de către forul suprem de conducere al confederaţiei, Congresul.

Uniunea Generală a Sindicatelor din România UGSR

Marin Iancu, Preşedinte

Pentru mai multe amănunte puteţi contacta nr.de  tel. 0720 481 956 

Congresul UGSR a decis excluderea grupului organizat care a înstrăinat fraudulos patrimoniul confederaţiei

postat 19 iul. 2014, 05:21 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 23 iul. 2014, 01:27 ]

Congresul Uniunii Generale a Sindicatelor din România – UGSR, ce a avut loc  în sesiune extraordinară astăzi, 19 iulie 2014 în Bucureşti, a votat strategia confederaţiei pentru a contracara ultimele atacuri ale unor grupuri de interese asupra patrimoniului confederaţiei, prin înstrăinarea frauduloasă către un investitor privat, a clădirii de patrimoniu naţional aflată în Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti.

 Peste 100 de delegaţi prezenţi la Congres au votat cu unanimitate de voturi revocarea din funcţia de preşedinte a  confederaţiei şi excluderea din organizaţie a lui Ştefan Călinescu şi a grupului său format din Dumitru Puiu Horea primvicepreşedinte, Dragoş Frumosu, secretar general şi a consilierilor Ioana Isbăşescu şi Cosmin Călinescu. (vezi aici Rezoluţia)

Congresul a votat o Rezoluţie prin care împuterniceşte noua conducere aleasă să facă toate demersurile necesare pentru a depune în justiţie acţiuni civile şi penale împotriva celor care au acţionat împotriva intereselor organizaţiei şi pentru a anula toate actele semnate de fosta conducere fără acordul forurilor statutare. (vezi aici Rezoluţia)

De asemenea, Congresul şi-a stabilit strategia pentru următorii patru ani şi cere actualei clase politice să modifice în regim de urgenţă legislaţia muncii, care este cea mai restrictivă din Uniunea Europeană,  pentru ca salariaţii să poată fi reprezentaţi şi apăraţi de organizaţiile sindicale. (vezi aici Rezoluţia)

Pentru o perioadă de patru ani, a fost aleasă următoarea conducere:

- Marin Iancu, Preşedinte

- Cristinel  Godinac – primvicepresedinte

- Leonard Păduret, vicepresedinte,

- Marin Constantin, vicepresedinte

- Adrian Itu, vicepreşedinte

- Gheorghe Stoian, vicepresedinte,

- Petre Rădulescu, vicepresedinte

- Maria Paraschiv, vicepresedinte

- Ilie Gorgan, vicepresedinte

- Aurel Mihut, vicepresedinte

- Ion Moraru, vicepresedinte

- Emil Păscut, secretar general,

- Adrian Valentin Moise, secretar general adjunct

- Florea Lazăr, secretar executiv

- Adrian Bujorică Nania, secretar executiv,

- Gheorghe Curcă, secretar executiv

- Dumitru Munteanu, secretar executiv

Comisia de cenzori:

Ion Argeseanu, presedinte, Cristina Cretu, membru, Ana Marcu, membru




„UGSR reprezintă o forţă care nu va capitula în faţa rechinilor imobiliari, în faţa unor grupuri de interese care doresc să acapareze patrimoniul mişcării sindicale din România. Aşa cum UGSR are acum bărbăţia să-şi facă curăţenie în propria casă, prin excluderea celor care au călcat în picioare principiile sindicalismului, transformând organizaţia într-o anexă a unor privaţi, tot aşa va reuşi să coaguleze în continuare mişcarea sindicală din România.” – a declarat Marin Iancu, noul preşedinte al UGSR. (vezi aici Raportul)

 

Departament Comunicare UGSR

Foto: Alex Tudor, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

Convocare Congres Extraordinar al UGSR

postat 14 iul. 2014, 01:33 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 14 iul. 2014, 01:34 ]

Către organizaţiile afiliate şi uniunile teritoriale ale UGSR


Convocare Congres Extraordinar al

Uniunii Generale a Sindicatelor din România – UGSR

 

Având în vedere:

-   situaţia gravă în care se află confederaţia Uniunea Generală a Sindicatelor din România prin imposibilitatea de a funcţiona legal din cauza repetatelor refuzuri ale conducerii organizaţiei de a convoca Biroul Executiv, Consiliul Naţional şi Congresul, aşa cum au solicitat, în mai multe rânduri, organizaţiile afiliate şi uniunile judeţene ale UGSR (în patru ani nu a fost convocată Comisia de Cenzori, nicio şedinţă de Consiliu Naţional şi doar cîteva şedinţe ale Biroului Executiv);

 

-  Refuzul grupului organizat format din dl. Ştefan Călinescu, preşedinte, dl. Cosmin Călinescu şi dna. Ioana Isbăşescu, consilieri preşedinte, dl. Dumitru Puiu Horea, Primvicepreşedinte şi dl. Dragoş Frumosu, Secretar General, de a justifica cheltuirea din fondurile confederaţiei a peste un sfert de million de euro;

-  Înstrăinarea şi închirierea frauduloasă a Sediului Central al UGSR din Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti;

-  Derularea şi cheltuirea unor fonduri pe alte entităţi care poartă numele UGSR şi care nu au fost recunoscute de către instanţele din România;

-  Suspiciunea săvârşirii unor fapte penale, - fals, uz de fals, evaziune fiscală, furt,abuz în funcţie etc., precum şi adoptarea unor decizii ilegale de către acelaşi grup organizat;

-   Dezafilierea unor organizaţii de la UGSR din cauza stilului dictatorial şi ilegal în care a fost condusă confederaţia de acest grup organizat;

 

 În conformitate cu  prevederile art.30 din Statutul UGSR, precum şi la cererea expresă a majorităţii organizaţiilor afiliate şi a uniunilor judeţene UGSR,

 

SE CONVOACĂ


Congresul Extraordinar al Uniunii Generale a Sindicatelor din România UGSR

pentru data de 19 iulie 2014, ora 10,00, la sediul confederaţiei din Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti.


Având în vedere că până în prezent nu a fost convocată nicio şedinţă a Consiliului Naţional UGSR pentru a se stabili o eventuală normă de reprezentare, aceasta va fi cea care a fost stabilită şi la Congresul de Constituire din anul 2010, de 1 delegat la 1000 de persoane. Organizaţiile afiliate şi uniunile judeţene sunt rugate să ne transmită la mail-ul oficial al confederaţiei, cancelarie@ ugsr.ro, până pe data de 14 iulie a.c. inclusiv, numele delegaţilor mandataţi să participe la Congres.

De asemenea, se solicită dlui. Ştefan Călinescu şi grupului său să se abţină până la Congresul Extraordinar din 19 iulie 2014 de a mai folosi ştampila confederaţiei şi de  a semna, individual, sau prin intermediari, orice document care implică confederaţia UGSR. Totodată, până la Congresul Extraordinar, se solicită  anularea tuturor contractelor, deciziilor şi hotărârilor adoptate fără acordul Biroului Executiv şi al celorlalte organe de conducere deoarece, în caz de refuz, persoanele responsabile vor suporta consecinţele legale.


Ordinea de zi propusă este următoarea:

1.      Prezentarea Raportului şi a situaţiei economice a UGSR.

2.      Modificări statutare prin armonizarea Statutului UGSR cu Legea nr. 62/2011 a Dialogului Social.

3.      Alegeri organe de conducere şi Comisie de Cenzori.

4.      Adoptarea de Rezoluţii.

5.      Diverse.

 

Uniunea Generală a Sindicatelor din România                               Bucureşti, 3 iulie 2014

Marin Iancu, Preşedinte Executiv

FRJ MediaSind solicită instituţiilor statului să ancheteze asaltul unor grupuri de interese asupra UGSR

postat 9 iul. 2014, 01:12 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 23 iul. 2014, 01:29 ]

Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind
, membră cu drepturi depline a Uniunii Generale a Sindicatelor din România, confederație sindicală recunoscută de lege prin Decizia nr.474/2010 a Curții de Apel București, protestează față de de lipsa de reacție a Poliției  în fața atacului unor  adevărate grupuri de interese infiltrate în  mișcarea sindicală, asupra patrimoniului confederației noastre.

În data de 8 iulie 2014Ioana Isbăşescu, o aşa-zisă consilieră a președintelui UGSR Ștefan Călinescu, însotită de un executor judecătoresc și de alte două persoane îmbrăcate în civil care au susținut că sunt ofițeri de poliție, au întrerupt activitatea confederației prin schimbarea yalelor de la birourile Președintelui Executiv al UGSR și  al personalului confederației, aflate în Bucureşti, Bdul. Regina Elisabeta nr 45, sector 5 (foto). După ce au încercat să spargă şi biroul vicepreședintelui UGSR în care se aflau computerele și alte echipamente tehnice  aflate în proprietatea FRJ MediaSind și puse la dispoziția copfederației pentru activități de comunicare și de imagine, aceștia au sigilat biroul.

Deși atât președintele FRJ MediaSind și vicepreședinte al UGSR, secretarul executiv și alți angajați au solicitat executorului un ordin judecătoresc, acesta a susținut că acționează în urma unei Decizii care poartă antetul UGSR. Executorul judecătoresc a săvârșit un mare abuz. Acestuia i s-a explicat în nenumărate rânduri că acea adresă nu poate să producă efecte juridice deoarece nu are ștampila oficială a UGSR și nici semnăturile membrilor Biroului Executiv, singurul for care putea să ia o astfel de decizie. Fără să țină cont de cererile noastre de respectare a legalității, el a continuat acțiunea abuzivă, fiind secondat, în acest demers ilegal, chiar de patronul firmei care a închiriat fraudulos unele spații din sediul UGSR.

În mod straniu, nici apelarea serviciului 112 și sosirea unui echipaj de poliție, nici lovirea unui angajat, nici blocarea preseila intrarea în clădire, nici invitarea afară a vicepreședintelui UGSR și a secretarului executiv  de către patronul firmei care a pus monopol ilegal  pe clădirea UGSR, nu i-a determinat pe oamenii legii să intervină. Lipsa de reacție a polițiștilor ridică mari semne de întrebare și chiar, mai mult, generează suspiciunea unor implicări  interesate, care vizează acapararea unei clădiri de patrimoniu ce valorează câteva milioane de euro.

Având în vedere aceste fapte grave, FRJ MediaSind propune Congresului Confederației ce va avea loc în data de 19 iulie a.c.(vezi aici), să voteze o Rezoluție privind anularea tuturor contractelor de închiriere a clădirii UGSR din Bdul. Regina Elisabeta nr 45, încheiate în mod fraudulos, pe o perioadă de 20 de ani, fără acordul organelor de conducere ale confederaţiei. Totodată FRJ  MediaSind cere instituțiilor abilitate ale statului să cerceteze și să pună capăt atacurilor grupurilor de interese asupra averii UGSR.

Pentru informare, vă prezentăm comunicatul de presă al UGSR (www.ugsr.ro) privind abuzurile din data de 8 iulie a.c., precum și o relatare de la fața locului realizată de colegii noștri jurnaliști de la The Epoch Times.


Comitetul Executiv al FRJ MediaSind                                Bucureşti, 9 iulie 2014


Drept la replică SC Casa Latină SRL publicat astăzi, 10.06.2014, ora 10.18:

De asemenea, pentru a respecta deontologia profesională, prezentăm şi punctul de vedere transmis de către SC Casa Latină SRL în data de 10 iulie 2014, ora 10.14, la adresa de mail office@mediasind.ro:

Buna ziua,

 Subscrisa S.C CASA LATINA S.R.L., prin reprezentantii sai legali, va solicita dezmintirea de urgenta din comunicatul transmis de UGSR, precum si din toate articolele de presa, care s-au transmis public, in mod abuziv, in data de 08.07.2014, conform notificarii (atasata).  

Va punem in vedere, dezmintirea celor mentionate, in termen de maxim 24 ore, in caz contrar, societatea noastra isi rezerva dreptul de a solicita despagubiri materiale pentru perturbarea activitatii societatii noastre, precum si dreptul de a va actiona in judecata, deoarece ne aflam in prezenta unei infractiuni de calomnie si defaimare a imaginii grupului nostru de companii.

 Va multumim!

 Viorica Anton

Consilier Juridic

Vezi aici Notificarea Cabinetului de Avocat "George Chiţu"


http://epochtimes-romania.com/news/exclusiv-marti-trei-ceasuri-rele-pentru-ugsr-cum-se-jefuieste-la-drumul-mare-un-patrimoniu-video---220194

EXCLUSIV. Marţi trei ceasuri rele pentru UGSR: Cum se jefuieşte „la drumul mare” un patrimoniu (video)

08.07.2014
Loredana Diacu
Cristi Godinac. (Eugen Horoiu / Epoch Times Romania)
Cristi Godinac. (Eugen Horoiu / Epoch Times Romania)

YouTube Video

Material video pe pagina originală a Epoch Times România.

Reprezentaţii sindicalelor afiliate UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) ce îşi au birourile pe Bulevardul Regina Elisabeta 45, într-o splendidă clădire monument istoric, s-au trezit marţi cu "portăreii" la uşă, cu alte cuvinte, cu un executor judecătoresc însoţit de poliţişti. Fără să fi beneficiat de vreo notificare prealabilă, somaţie, avertisment etc. angajaţii organizaţiilor membre UGSR au fost scoşi în stradă iar birourile le-au fost sigilate. O angajată a UGSR-ului, Cristina Creţu, a fost plesnită peste faţă de o persoană care l-a însoţit pe executorul judecătoresc.

Vicepreşedintele UGSR Cristian Godinac, care deţine şi calitatea de preşedinte al sindicatului jurnaliştilor Mediasind a sunat la 112, reclamând evacuarea drept un abuz. Conform liderului sindical, executorul judecătoresc care i-a somat să părăsească clădirea nu a prezentat o hotărâre de evacuare care să justifice în mod legal evacuarea.

Dl Godinac a explicat, în cadrul unui interviu acordat Epoch Times, pe care vă invităm să-l urmăriţi în materialul video alăturat, că ceea ce se întâmplă este rezultatul unei înţelegeri între unii reprezentanţi ai UGSR şi mafia imobiliară din Bucureşti. Practic, etajul clădirii în care funcţionează sindicatele a fost închiriat unei firme private, Casa Latină, care, de altfel, deţine şi un hotel/bistro la parterul clădirii, fără ca respectivul contract de închiriere să fi fost avizat de Biroul Executiv al UGSR şi cu atât mai puţin de Congresul Naţional al Sindicatului.

Astăzi, patronul restaurantului de la parterul UGSR, Petrică Paraschiv (fost director adjunct al Agenţiei Naţionale de Locuinţe din partea PSD şi fondator al firmei Tipart Group, tipografia care a tipărit materialele pentru campania electorală a PSD-ului din 2009) a urcat la etajul ocupat de sindicate, însoţit de o consilieră de la UGSR, de executorul judecătoresc şi de poliţişti, cerându-le sindicaliştilor să părăsească sediul.


Contactat telefonic, preşedintele executiv al UGSR, Marian Iancu ne-a confirmat că acţiunea de astăzi a fost un abuz care va fi sesizat organelor de cercetare în drept. Contractul de închiriere al etajului ocupat de birourile sindicaliştilor ar fi fost semnat fără aprobarea Biroului Executiv, de Ştefan Călinescu, care, conform Curentul ar fi reprezentantul a patru federaţii sindicale apropiate de Sorin Ovidiu Vîntu şi reprezentantul intereselor acestora în UGSR, al cărui patrimoniu a fost jefuit sistematic în ultimii ani. "Ştefan Călinescu a încălcat toate normele statutare. Sindicatul nu este societate comercială, nici asociaţie familială!", a declarat pentru Epoch Times dl Iancu.Merită menţionat că, în timpul evacuării, una dintre angajatele UGSR a fost pălmuită de o persoană care pretinde că este jurista şi consiliera personală a preşedintelui UGSR. Mai multe informaţii în materialul video de pe pagina originală Epoch Times.

În lumina celor petrecute, preşedintele executiv UGSR a convocat Congresul Naţional unde se va pune în discuţie problema şi se va cere schimbarea din funcţie a celor care au semnat contractul prin care se închiriază sediul sindicatului către Casa Latină.

Petrică Paraschiv

Petrică Paraschiv, fost acţionar majoritar la Tipart Group SRL şi paravan al PSD, conform Curentul, a fost numit în aprilie 2009 director general adjunct (pe probleme de credit ipotecar) al Agenţiei Naţionale a Locuinţelor (ANL), din partea PSD. Înainte să-şi preia funcţia la ANL, Paraschiv a fost scos din Tipart Group unde deţinea 93% din acţiuni, alături de o anume Mihaela Drăgan (7%). Cu acea ocazie, Paraschiv şi-a cedat pachetul de acţiuni la Tipart către offshore-ul cipriot Katopolis Holding Ltd, cu sediul la aceeaşi adresă (str. Krinon nr.16, PC 3110, Limassol, Cipru) unde a fost înregistrat şi offshore-ul Ocean Zone Energy Ltd care, un an mai încolo, avea să preia creanţa PSD-ului pentru materialele electorale tipărite în 2009 de la Tipart din al cărui acţionariat Paraschiv ieşise.

Creanţa PSD-ului pe care o deţine offshore-ul cipriot în spatele căruia ar fi Paraschiv, cel ce i-a evacuat astăzi pe sindicalişti, se ridică la peste 430.000 de euro. Creanţa este scadentă în 2015.

Tot în 2009, conform Curentul, Paraschiv ar fi transferat, discret, şi acţiunile deţinute (75%) la Casa Latină SRL către partenera sa de afacere, aceeaşi Mihaela Drăgan.

În cele ce urmează, redăm comunicatul UGSR pe tema evenimentelor de azi,semnat de preşedintele executiv Marin Iancu:

"Uniunea Generală a Sindicatelor din România protestează public faţă deblocarea activităţii confederaţiei prin sigilarea şi schimbarea yalelor de la birourile în care îşi desfăşoară activitatea Preşedintele Executiv, vicepreşedinţii şi personalul angajat din Sediul Central situat în Bucureşti, Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5.

Astăzi, 8 iulie 2014, în jurul orei 14,00, însoţită de un executor judecătoresc şi de doi poliţişti, o persoană care s-a legitimat Ioana Isbăşescu şi care pretinde că este jurista şi consiliera personală a preşedintelui UGSR, Ştefan Călinescu, a schimbat yalele camerelor sediului confederaţiei şi a sigilat mai multe birouri, printre care se află cele ale Preşedintelui Executiv, Vicepreşedinţilor, ai Federaţiei Naţionale Solidaritatea a Pensionarilor din România şi ai Federaţiei Române a Jurnaliştilor Mediasind, organizaţii membre UGSR.

Fără a avea o hotărâre de evacuare, executorul judecătoresc a refuzat să ţină cont de declaraţiile vicepreşedintelui UGSR, ale secretarului executiv şi ale celorlalţi angajaţi potrivit cărora, aşa-zisa Decizie care purta un antet UGSR şi în baza căreia acesta intervenea, nu are nicio valoare juridică deoarece nu este aprobată de membrii Biroului Executiv, nu are ştampila oficială a UGSR şi nici semnăturile autorizate, fiind semnată de o persoană necunoscută în numele preşedintelui.

În apărarea acestor ilegalităţi a intervenit şi Petrică Paraschiv, patronul de facto al societăţilor care au închiriat în mod fraudulos, pentru o perioadă de 20 de ani, mai multe spaţii din clădirea UGSR, SC Casa Latină SRL şi SC Zamorex LTD cu acţionar unic din Cipru. Acesta i-a dat afară pe vicepreşedintele şi secretarul executiv ai confederaţiei şi a închis apoi uşa principală de la intrare pentru a nu permite accesul presei. A fost contactat serviciul 112 şi a sosit un echipaj care a consemnat declaraţiile reprezentantului UGSR în prezenţa echipei de jurnalişti de la Epoch Times.

UGSR anunţă opinia publică că aceste abuzuri orchestrate de către un grup organizat care doreşte înstrăinarea totală a Sediului UGSR, sunt generate de Convocarea de către membrii afiliaţi, a Congresului Extraordinar a UGSR, ce va avea loc în data de 19 iulie 2014, şi care va lua în discuţie cererea declanşării unei cercetări penale împotriva celor care au săvârşit fapte care încalcă legea şi Statutul confederaţiei."


Articol realizat de Loredana Diacu pentru Epoch Times Romania


UGSR – prădată din nou de grupuri de interese!

postat 9 iul. 2014, 01:01 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 23 iul. 2014, 01:27 ]

Uniunea Generală a Sindicatelor din România protestează public faţă de blocarea activității confederației prin sigilarea și schimbarea yalelor de la birourile în care îşi desfăşoară activitatea Preşedintele Executiv, vicepreşedinţii şi personalul angajat din Sediul Centralsituat în  Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5, Bucureşti.

Astăzi, 8 iulie 2014, în jurul orei 14,00, însoţită de un executor judecătoresc şi de doi poliţişti, o persoană care s-a legitimat Ioana Isbăşescu și care pretinde că este jurista şi consiliera personală a preşedintelui UGSR, Ștefan Călinescu, a schimbat yalele camerelor sediului confederației şi a sigilat mai multe birouri, printre care se află cele ale Preşedintelui Executiv, Vicepreşedinţilor, ai Federaţiei Naţionale Solidaritatea a Pensionarilor din România şi ai Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, organizații membre UGSR.

Fără a avea o hotărâre de evacuare, executorul judecătoresc a refuzat să țină cont de declarațiile  vicepreşedintelui UGSR, ale secretarului executiv și ale celorlalți angajați potrivit cărora, așa-zisa Decizie care purta un antet UGSR și  în baza căreia acesta intervenea, nu are nicio valoare juridică deoarece nu este aprobată de membrii Biroului Executiv, nu are ştampila oficială a UGSR şi nici semnăturile autorizate, fiind semnată  de o persoană necunoscută în numele președintelui.

În apărarea acestor ilegalități a intervenit şi Petrică Paraschiv(foto) patronul de facto al societăților care au închiriat în mod fraudulos, pentru o perioadă de 20 de ani, mai multe spații din clădirea UGSR, SC Casa Latină SRL și SC Zamorex LTD cu acționar unic din Cipru. Acesta i-a dat afară pe vicepreşedintele şi secretarul executiv ai confederației și a închis apoi uşa principală de la intrare pentru a nu permite accesul presei. A fost contactat serviciul 112 şi a sosit un echipaj care a consemnat declaraţiile reprezentantului UGSR în prezența echipei de jurnaliști de la Epoch Times.

UGSR anunţă opinia publică că aceste abuzuri orchestrate de către un grup organizat care doreşte înstrăinarea totală a Sediului UGSR, sunt generate de Convocarea de către membrii afiliați, a Congresului Extraordinar a UGSR, ce va avea loc în data de 19 iulie 2014, și care va  lua în discuție cererea declanșării unei cercetări penale împotriva celor care au săvârșit fapte care încalcă legea și Statutul confederației.

Pentru informare, vă transmitem alăturat Decizia de Convocare a Congresului Extraordinar al UGSR. (veziaici)

Uniunea Generală a Sindicatelor din România

Marin Iancu, Preşedinte Executiv

UGSR solicită Statului Român să nu naţionalizeze patrimoniul sindical

postat 25 nov. 2013, 02:06 de Utilizator necunoscut

Având în vedere că în prezent unele grupuri politice încearcă să promoveze în Parlament un Proiect de lege privind regimul juridic al patrimoniului sindical, Uniunea Generală a Sindicatelor din România – UGSR solicită instituţiilor statului să nu naţionalizeze averea sindicatelor.

UGSR a transmis astăzi, 25 noiembrie 2013, Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Curţii Constituţionale şi partidelor politice parlamentare, dovezile care  confirmă continuitatea istorică a acestei confederaţii sindicale care nu a fost niciodată desfiinţată sau dizolvată.

De asemenea, au fost transmise şi concluziile documentelor probatorii cercetate de DNA, care confirmă faptul că organizaţiile sindicale CNSLR-Frăţia, Cartel ALFA, BNS şi CSDR au acţionat ca un grup organizat la fraudarea patrimoniului UGSR.

În cazul în care autorităţile statului nu vor ţine cont de documentele prezentate, UGSR va apela la toate forurile internaţionale. Conform Constituţiei României şi Convenţiei nr. 87 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificată de statul român, „organizaţiile lucrătorilor şi a celor care angajează nu pot fi dizolvate sau suspendate pe cale administrativă.”

Prin adoptarea unui act normativ care nu ţine cont de existenţa UGSR, autorităţile statului încalcă Convenţiile OIM şi Directivele europene.

Preşedinte UGSR,
Ştefan Călinescu

Vă prezentăm în continuare Nota privind concluziile rezultate din analiza documentelor probatorii cercetate de DNA în privinţa patrimoniului sindical:
(citeşte) Ziarul Solidaritatea!


NOTĂ 

privind unele concluzii rezultate din analiza documentelor probatorii

cercetate de DNA pe baza cărora Confederaţiile Sindicale CNSLR Frăţia,

Cartel ALFA, BNS şi CSDR au acţionat ca un grup organizat în fraudarea continuă a patrimoniului UGSR.

Din conţinutul şi analiza efectuată rezultă că noile aşa-zise Confederaţii reprezentative şi-au atribuit dreptul de proprietate asupra patrimoniului U.G.S.R., prin procesul verbal din 04.07.1990, constatat de D.N.A. ca fiind un fals pe baza căruia s-a iniţiat şi trecut la constituirea de grupuri organizate în afara legislaţiei sindicale naţionale prin semnarea unor acorduri, protocoale, convenţii, prin care au încercat să dea o tentă de legalitate cadrului juridic în baza căruia să ia în proprietate şi în administrare PATRIMONIUL U.G.S.R., creat de membrii de sindicat începând cu anul 1906 şi până în anul 1990, când U.G.S.R avea în evidenţă 7,5 milioane membri de sindicat, din care la aceasta dată 4,5 milioane sunt pensionari.

Dincolo de toate cele constatate şi publicate de către organele abilitate ale statului, presă şi TV, privind faptele care au avut drept consecinţă devalizarea patrimoniului U.G.S.R. anexăm pentru documentare, rezoluţiile D.N.A. privind concluziile rezultate din documente şi cercetările efectuate cu privire la patrimoniul U.G.S.R., precum şi sentinţe ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, tabelele nominale privind patrimoniul imobiliar al U.G.S.R.

Faţă de cele menţionate vă rugăm ca potrivit legislaţiei în vigoare şi competenţelor dvs. să luaţi măsurile legale necesare pentru stoparea oricărei acţiuni de însuşire, înstrăinare sau administrare ilegală a patrimoniului U.G.S.R, să fie urgentată aplicarea măsurilor necesare în vederea recuperării mijloacelor financiare şi a patrimoniului UGSR de la cei vinovaţi care şi-au construit averi prin foloase necuvenite din însuşirea cotizaţiei sindicale.

În conformitate cu cerinţele legislaţiei actuale precizăm că atât dispoziţiile din Statutul CNSLR din martie 1990 (unde se prevede, fără nici o bază legală, că CNSLR preia prin absorbţie, ca succesor universal, patrimoniul UGSR, deşi nu a avut şi nu are, nici în prezent această calitate), cât şi procesul -verbal din 04.07.1990 (care are caracter fals), precum şi tranzacţia generală din 07.11.1991, fără valoare juridică de dobândire a proprietăţii (în care în mod neconform cu realitatea s-a folosit exprimarea "obţinerea patrimoniului ", care poate da naştere unei confuzii privind "dobândirea proprietăţii"), au constituit fundamente ale efectuării unor întabulări în cărţile funciare pentru imobile al căror proprietar era şi este UGSR.

În anul 1992 cele trei confederaţii înfiinţează SC SIND ROMANIA SRL, cu capital social 40% în numerar (fondurile lichide ale fostului Consiliu Central al UGSR) şi 60% în natură (imobile din patrimoniul DECOTS a UGSR prin reorganizare), practic capitalul fiind cel pe care cei trei asociaţi şi l-au împărţit conform tranzacţiei generale din 07.11.1991, constatată nulă de către DNA.

Ulterior, în 1993, CNSLR a fuzionat cu CSI Fratia, rezultând CNSLR Frăţia, iar în perioada următoare au apărut BNS şi CSDR, care au preluat părţi sociale din SIND ROMANIA S.R.L., în prezent patrimoniul fiind administrat după cum urmează: CNSLR Fraţia 37%, Cartel Alfa 28%, BNS 17,5%, CSDR 17,5%.

Asociaţii au exploatat bunurile deţinute cu rea-credinţă, cunoscându-se de către aceştia viciile "titlului" prin care au dobândit bunurile. Mai mult, deşi cunoşteau că nu sunt proprietarele bunurilor menţionate, deţinând titluri frauduloase, şi în pofida prevederilor statutare care stabileau caracterul inalienabil al patrimoniului, persoanele cu funcţii de conducere din cadrul acestora, au procedat la vânzarea unor active imobiliare, în unele dintre cazuri contractele fiind desfiinţate pe cale judecătorească.

Înfiinţată fără documente de proprietate, SC "SIND România" SRL se divide în anul 2010, pentru interesele proprii ale liderilor Confederaţiilor sindicale, în patru societăţi comerciale, pentru a da mai uşor posibilitatea unora şi/sau altor structuri de interese economice şi nu numai, să îşi apropie în scopul îsuşirii în proprietatea lor a unor imobile din acest patrimoniu.

Conform art.65 pct. 1 al Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, bunurile aduse ca aport de asociaţi devin proprietatea societăţii din momentul înmatriculării.

Asociaţii nedeţinând un titlu de proprietate valabil asupra bunurilor, aceştia nu pot transmite în mod valabil proprietatea către societatea comercială constituită.

În demersul nostru către Guvernul României cerem să se constate că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută, pentru că la încheierea lor a fost nesocotită o dispoziţie imperativă şi prohibitivă a legii şi a regulilor de convieţuire socială şi anume a dispoziţiilor imperative la dobândirea proprietăţii, precum şi că acestea au fost încheiate cu fraudarea legii. Solicitarea noastră are în vedere ca prin ordonanţă de urgenţă să fie anulate H.G. care transferă la terţe persoane proprietăţi ale UGSR realizate exclusiv din cotizaţia membrilor de sindicat.

În art. 5 Cod civil, se precizează "nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri". De asemenea, art. 966 dispune că "obligaţia fondată ca o cauză nelicită nu poate avea nici un efect" iar art. 968 prevede că o cauză" este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice". Aşadar, voinţa juridică trebuie să respecte legile care interesează ordinea publică.

Dispoziţiile legale care interesează ordinea publică sunt, în totalitatea lor, norme imperative, de la care nu se poate deroga prin act juridic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

De asemenea, art. 44 din Constituţie prevede că proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod legal de lege, indiferent de titular.

În consecinţă, încheierea oricăror acte cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii referitoare la dobândirea proprietăţii constituie o  atingere gravă adusă interesului general privitor la securitatea relaţiilor sociale în materie.

De asemenea, se socoteşte fraudă la lege, când anumite norme legale sunt folosite nu în scopul în care au fost edictate ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire ocultă a legii, prin abaterea de la dispoziţii legale, de la sensul şi spiritul lor.

Înstrăinarea şi fraudarea patrimoniului U.G.S.R. de către C.N.S.L.R FRĂŢIA, Cartel Alfa, C.S.D.R şi B.N.S s-a efectuat în baza protocolului din 07.12.1990 astfel:

"Consiliul de administraţie al Convenţiei Naţionale pentru administrarea patrimoniului Sindical Comun" nu are legitimare statutară şi nici juridică, nefiind înregistrată ca structură sindicală conform legislaţiei în vigoare. Consiliul este prin definiţie organul de conducere al unei structuri (organizaţie) care prin statutul propriu confirmat de justiţie devine personă juridică cu drept de reprezentare.

Reglementarea organizării şi funcţionării juridice a structurilor sindicale este dată de lege şi statutul organizaţiei, nu de convenţii, protocoale şi tot felul de acorduri care au acoperit constituirea de grupuri organizate care au acţionat pentru furturi şi fraude. Această convenţie este precedată de procesul verbal din 04.07.1990, al cărui scop s-a dovedit a fi trecerea nelegală a patrimoniului U.G.S.R, în administrarea unui organ sindical ales nestatutar la Congresul din 28-29 iunie 1990.

Menţionăm că, în baza încălcării grave a Legii nr. 52/1945, Legea nr. 54/2003 prin substituirea persoanei juridice legale C.G.M.-U.G.S.R, Confederaţiile sus amintite au constituit organisme ale unor aşa-zise grupări sindicale, exemplu Convenţia şi Protocolul din 07.12.1990 şi au emis ulterior documente care să acopere abuzurile şi fraudele financiare privind patrimoniul U.G.S.R.

În concluzie, evoluţia social istorică a mişcării sindicale din România evidenţiază că, în perioada 1945-1991 mişcarea sindicală din România s-a organizat în baza Legii nr. 52/1945 şi a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948-privind dreptul şi libertatea sindicală, ratificată şi de către Guvernul României.

Respectiva Convenţie O.I.M. obligă în plan internaţional toate statele, indiferent de regimul politic, ca prin legislaţia naţională să respecte drepturile şi libertăţile sindicale privind organizarea şi funcţionarea statutară şi juridică a sindicatelor.

Statutar organizarea şi funcţionarea sindicatelor din România a structurat la nivel naţional existenţa unei singure Confederaţii, respectiv C.G.M (Confederaţia Generală a Muncii) care indiferent de denumirea adoptată de către Congrese, în perioada 1945- 1991 a perpetuat succesiv şi calitatea de persoană juridică a C.G.M. ( 1945-1966) şi de U.G.S.R. din 1966 şi până în prezent, conform statutelor adoptate de Congresele din 1966, 1971, 1976, 1981, 1989,2010, fapt confirmat şi de scrisoarea Guvernului României nr. 6614/02.06.2009 şi a Ministerului Muncii nr. 254/DDSNN din 21 .06.2010 pe care le anexăm.

În conformitate cu chemarea către ţară lansată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale în decembrie 1989, la sediul U.G.S.R. s-a constituit Comitetul Naţional pentru Organizarea Sindicatelor Libere al U.G.S.R., care a elaborat, adoptat, comunicat şi difuzat în toată ţara Platforma Program ce a stat la baza reorganizării activităţii şi conducerii sindicatelor din România.

U.G.S.R. a fost singura structură socială care nu a fost dizolvată sau desfiinţată.

Sindicatele au constituit un capitol distinct în Platforma Program a F.S.N. (Frontul Salvării Naţionale) prin care se reglementa locul şi rolul sindicatelor în democraţia socială ca una din principalele componente ale societăţii civile. ( comunicatul către ţară al C.F.S.N.).

Luând în considerare gravitatea faptelor prezentate, a tergiversării luării unor măsuri legale din partea factorilor de decizie din ţară din motive total subiective, în vederea stabilirii unor relaţii eficiente de parteneriat cu Guvernul  pentru a clarifica unele_ probleme care nu au putut fi menţionate în această scrisoare, Biroul Executiv al Uniunii Generale a Sindicatelor din România, cu respect, vă solicită în regim de urgenţă o audienţă la nivelul Primului Ministru.

Ne exprimăm sincer convingerea că, împreună vom putea consolida coeziunea socială şi naţională în interesul tuturor românilor, îndatorire fundamentală pentru actuala generaţie şi pentru cele care ne vor urma.

PREŞEDINTE UGSR,

          Ştefan CĂLINESCU


 

 

 

Noaptea Albă a Muzeelor a adus 800 de vizitatori la UGSR

postat 19 mai 2013, 07:41 de Utilizator necunoscut   [ actualizat la 16 nov. 2020, 00:54 ]

În Noaptea Albă a Muzeelor, aproximativ 800 de bucureşteni au vizitat clădirea-monument din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR). Evenimentul a fost organizat de UGSR, în colaborare cu Asociaţia de Cooperare Europeană Ovidius, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură al Ministerului Culturii şi Asociaţia Doctor’s Studio.  Chiar dacă seria de evenimente incluse în program – trei piese de teatru şi două expoziţii foto – au fost anunţate că vor începe la ora 22.00, primii bucureşteni au trecut pragul UGSR începând cu ora 20.00.

Uniunea Generală a Sindicatelor din România, gazdă şi organizator al evenimentului, doreşte să-şi reasume rolul de integrator cultural pe care l-a avut înainte de 1989, acesta fiind primul pas în seria de manifestări cultural-artistice cu adresabilitate către membrii săi, în particular, şi pentru bucureşteni, în general.

Prin organizarea acestui eveniment, UGSR a dovedit că ştie să promoveze un altfel de sindicalism pentru propriii membri. E un concept european care se discută din ce în ce mai des în cancelariile confederaţiilor europene, ca organizaţiile sindicale să se preocupe şi de gestionarea timpului liber al membrilor de sindicat. Evenimentul cultural deosebit organizat în Noaptea  Albă a Muzeelor, prin expoziţia de excepţie şi prin cele trei piese de teatru jucate de actori profesionişti, demonstrează că  UGSR este pe drumul cel bun. Cele aproximativ 800 de persoane care au vizitat sediul confederaţiei noastre au rămas impresionate atât de unicitatea arhitectonică a clădirii-monument istoric din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 45, cât şi de frumuseţea şi profesionalismul momentelor artistice. UGSR va continua să organizeze astfel de momente, inclusiv înfiinţarea unui teatru pentru membrii săi şi pentru cetăţenii Capitalei“, a declarat Cristi Godinac, secretarul general al UGSR.

Vizitatorii au admirat expoziţia colectivă de fotografie „Maramureşul istoric, recreat prin istorii personale“, precum şi cea a artistului foto Irinel Cârlănaru.

Cele trei spectacole de teatru oferite gratuit de UGSR vizitatorilor săi au fost: „Bullets over Lipscani“ (regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Smaranda Caragea şi Cătălin Babliuc), „Colibri“(regia Florin Piersic Jr., cu Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa), „Anul viitor la aceeaşi oră“ (regia Daniel Popa, cu Miruna Bilei şi Alexandru Zob).

Sediul UGSR se află într-un imobil construit în anul 1912 pentru Clubul Austro-Ungar (cunoscut în epocă drept „Palatul Duna“), acesta fiind una dintre clădirile semnificative pentru stilul arhitectural al sfârşitului secolului al XIX-lea. În epocă era cunoscut drept „Palatul Duna“. Construcţia eclectică, operă a arhitectului Rudolf Quich, a fost ridicată pe un teren donat de baronul vienez Jules de Waldberg. În perioada interbelică, clădirea a găzduit, pentru o perioadă, Senatul României.

Departament Comunicare


Bucureşti, 19 mai 2013

 

 


1-10 of 14